Profitul OMV Petrom a crescut de aproape trei ori în primele șase luni din 2024, deși PREȚURILE la gaze și energie au scăzut. Care au fost cauzele

Profitul OMV Petrom a crescut de aproape trei ori în primele șase luni din 2024, deși PREȚURILE la gaze și energie au scăzut. Care au fost cauzele
Publicat: 31/07/2024, 09:30

Grupul OMV Petrom, cel mai mare producător integrat de energie din sud-estul Europei, a avut un profit net în creștere cu 178% în primul semestru din 2024, comparativ cu același interval din 2023, deși prețurile la principalele produse au scăzut. Dincolo de diminuarea rezultatelor din exploatare, un impact pozitiv a avut ridicarea obligației de a plăti taxa de solidaritate pentru țiței în prima parte a acestui an, potrivit datelor oficiale anunțate joi.

Profitul net al Grupului OMV Petrom a crescut la 2,6 miliarde lei în primul semestru din 2024, cu 178% mai mare față de față de 0,9 miliarde lei în aceeași perioadă din 2023, arată rezultatele pentru ianuarie – iunie 2024, inclusiv situațiile financiare neauditate interimare consolidate simplificate la data de și pentru perioada încheiată la 30 iunie 2024, publicate joi pe site-ul Bursei de Valori București.

Producția de hidrocarburi a scăzut cu 3,1% la 10,0 mil bep sau 110,1 mii bep/zi (T2/23: 10,3 mil bep sau 113,7 mii bep/zi), reflectând declinul natural din principalele zăcăminte (Bustuchin, Totea Deep și Lebădă Est), aspect parțial compensat de contribuția reparațiilor capitale la sonde și a sondelor noi. Producția de țiței și condensat a scăzut cu 4,3%, la 4,8 mil bbl, iar producția de gaze naturale a scăzut cu 2,0%, la 5,2 mil bep. Volumul vânzărilor de hidrocarburi a scăzut cu 3%, în linie cu scăderea producției.

„În primele 6 luni am avut o performanță bună, susținută de modelul nostru de business integrat, revenirea cererii de piață pentru produsele noastre și rate de utilizare mai mari a activelor noastre din downstream. Cu toate acestea, prețurile mai mici la gaze și la energie electrică și volumele mai mici de hidrocarburi disponibile la vânzare au dus la un rezultat din exploatare CCA excluzând elementele speciale cu 15% mai mic, de aproximativ 3 miliarde lei. În această perioadă, am contribuit cu circa 8 miliarde de lei la bugetul de stat al României, inclusiv dividende și am investit aproximativ 2,4 miliarde de lei”, a declarat Christina Verchere, CEO OMV Petrom:

„Rolul nostru principal este să asigurăm energie și am făcut acest lucru cu succes: noile sonde și reparațiile capitale au contribuit semnificativ la producția de hidrocarburi, am înmagazinat cantități ridicate de gaze, îndeplinind obligația legală, rafinăria a continuat să funcționeze peste media UE, iar centrala electrică Brazi are o contribuție importantă la stabilitatea pieței de energie electrică din România. În paralel, am continuat  dezvoltarea Neptun Deep, am avansat cu proiectele de energie regenerabilă și de electro-mobilitate și am luat decizia finală de investiție pentru o unitate de producție SAF/HVO. Cu acest progres și cu investiții de până la 8 miliarde lei planificate pentru 2024, suntem bine poziționați pentru a fi lideri ai tranziției energetice în România și Europa de Sud-Est”, a detaliat Christina Verchere.

Principalele cifre

Rezultatul din exploatare CCA (costul curent de achiziționare), excluzând elementele speciale a fost de 3,1 miliarde lei, cu 15% mai mic comparativ cu rezultatul din primul semestru din 2023, determinat mai ales de prețurile mai mici la gaze și energie electrică și de vânzările mai mici de hidrocarburi, parțial compensate de rata mai mare de utilizare a rafinăriei și de buna performanță a canalelor de vânzărim arată datele Grupului OMV Petrom.

Per ansamblu, rezultatul financiar net a fost un câștig de 113 mil lei în semestrul 1 din 2024, mai mic cu 62% comparativ cu 299 mil lei în primul semestru din 2024, în principal ca urmare a efectului negativ al actualizării creanțelor și a veniturilor mai mici din dobânzi la depozitele bancare.

Profitul înainte de impozitare și de contribuția de solidaritate a fost de 3,13 miliarde lei, mai mic comparativ cu 3,47 miliarde lei în semestrul I din 2023.

Profitul înainte de impozitare a fost de 3,13 miliarde de lei în semestru I din 2024, mai mare cu 110% comparativ cu 1,49 miliarde de le în semestrul I din 2023, întrucât 2023 a fost influențat de contribuția de solidaritate pe țițeiul rafinat, care nu mai este aplicabilă în 2024.

Contribuția de solidariatte pe țițeiul rafinat a fost de 1,98 miliarde de lei în primul semestru din 2023.

Astfel, profitul net atribuibil acționarilor societății-mamă a fost de 2,62 miliarde de lei, în primele șase lui din 2024m față de 944 mil lei în semetrul 1 din 2023

Investițiile din această perioadă au fost de 2,4 miliarde lei, mai mari cu 1%, direcționate mai ales către Explorare și Producție.

Contribuția la bugetul de stat a fost de aproximativ 8,3 miliarde lei, ușor sub nivelul de 8,8 miliarde lei, din primul semestru al anului trecut.

În ceea de privește dividendele, dividendul de bază 0,0413 lei/acțiune plătit în iunie 2024 și dividend special de 0,0300 lei/acțiune aprobat a fi plătit începând cu luna septembrie, ceea ce se traduce printr-un randament total al dividendelor de 12,4%.

Rezultate defalcate

  • Explorare și Producție

Rezultat din exploatare excluzând elementele speciale de 1,6 miliarde lei față de 2,1 miliarde lei în 1-6/23 determinat mai ales de prețuri mai mici la gaze și volume mai scăzute de vânzări de hidrocarburi

Rezultatele bune de la sondele noi și de la lucrările de reparații capitale au atenuat parțial declinul natural, rezultând o scădere a producției cu 3% față de anul trecut

Costul de producție a crescut cu 6% la ~15,8 USD/bep, din cauza costurilor mai mari cu personalul și a producției mai mici disponibile pentru vânzare

  • Rafinare și Marketing

Rezultat din exploatare CCA excluzând elementele speciale de ~1,2 miliarde lei de la o bază scăzută în 6m/23 de 758 mil. lei, ca urmare a reviziei planificate a rafinăriei în T2/23 și a îmbunătățirii performanței canalelor de vânzare, parțial compensată de marje de rafinare mai mici

Indicator marjă de rafinare OMV Petrom de 11 USD/bbl în 1-6/24, ca urmare a diferențialelor mai scăzute pentru motorină și benzină și a unui mediu de preț mai ridicat pentru țiței

Rata de utilizare a rafinăriei de 95%, peste media UE, față de 64% în 1-6/23, întrucât 2023 a fost influențat de revizia planificată

Canale de vânzări performante: vânzările totale de produse rafinate au crescut cu 14%. Vânzările cu amănuntul în România au crescut cu 6% față de aceeași perioadă a anului trecut

  • Gaze și Energie

Rezultat din exploatare excluzând elementele speciale de ~0,4 miliarde lei față de 1,2 miliarde lei în 1-6/23, reflectând o performanță operațională bună atât în ​​segmentul de gaze, cât și de energie electrică, deși influențate de schimbările în legislație și dinamica pieței

Volume de vânzări gaze naturale cu 10% mai mici, din cauza volumelor mai mici către piața angro, inclusiv clienții reglementați, și către utilizatorii finali, în timp ce consumul centralei electrice Brazi a fost mai mare

Producția netă de electricitate de ~2,1 TWh față de ~1 TWh în 1-6/23, cea mai mare producție pentru o primă jumătate de an, centrala de la Brazi fiind într-o revizie planificată mai scurtă comparativ cu aceeași perioadă a anului 2023, arată raportul Grupului OMV Petrom.

Progres conform planului pentru Neptun Deep

  • Strategia 2030: progres anunțat în iunie către transformarea pentru un viitor cu emisii reduse de carbon, sporind în același timp distribuția de dividende către acționari.
  • Neptun Deep: a progresat conform planului; ceremonie de tăiere a oțelului pentru părțile superioare ale platformei a avut loc în mai.
  • Combustibili sustenabili: decizie finală de investiție luată în iunie pentru construcția unei unități SAF/HVO și a două unități de hidrogen verde, poziționând Petrobrazi să devină primul mare producător de combustibili sustenabili din Europa de Sud-Est. Pentru cele două proiecte de producție de hidrogen verde, finanțarea prin Planul Național de Recuperare și Reziliență (PNRR) a fost semnată în februarie. Materia primă pentru unitatea SAF/HVO a fost asigurată printr-un contract cu Expur, în iunie.
  • Energie regenerabilă: tranzacții cu Renovatio semnate în ianuarie și iunie pentru a extinde portofoliul companiei cu proiecte eoliene și solare de peste 1 GW. În luna mai, OMV Petrom și Saint-Gobain România au semnat un acord pentru furnizarea de energie verde.
  • Electro-mobilitate: tranzacția cu Renovatio anunțată în ianuarie și finalizată în mai a dus la o rețea de peste 750 de încărcătoare pentru vehicule electrice.
  • Modernizarea afacerilor tradiționale: cel mai mare rezervor de stocare de țiței din România dat în funcțiune la rafinăria Petrobrazi în mai.
  • Inovație: testarea pentru o instalație inovatoare de captare și utilizare a carbonului la Petrobrazi a fost anunțată în aprilie.

OMV Petrom este cel mai mare producător integrat de energie din Europa de Sud-Est, cu o producție anuală de țiței și gaze la nivel de grup de aproximativ 41 milioane bep în 2023. Grupul are o capacitate de rafinare de 4,5 milioane tone anual și operează o centrală electrică pe gaze naturale de înaltă eficiență de 860 MW. Pe piața distribuției de produse petroliere cu amănuntul, Grupul este prezent în România și în țările învecinate prin intermediul a aproximativ 780 benzinării, sub două branduri – OMV și Petrom.

OMV Petrom este o companie în care, la sfârșitul anului 2023, acționarii români dețin peste 43% din acțiuni (din care statul român, prin Ministerul Energiei, deține 20,7%, iar 22,5% sunt deținute de fondurile de pensii din România, la care se adaugă aproape 500.000 de investitori individuali și alte entități românești). OMV Aktiengesellschaft, una dintre cele mai mari companii industriale listate din Austria, deține 51,2% din acțiunile OMV Petrom, iar restul de 5,6% sunt deținute de alți investitori străini. Din totalul acțiunilor OMV Petrom, 28,1% se tranzacționează liber la Bursa de Valori București.

Sursa foto: Grup OMV Petrom

Citiți și:

Primele gaze naturale din perimetrul Neptun Deep vor fi livrate în 2027, a confirmat OMV Petrom. Scenarii privind obiceiurile de consum de energie

OMV Petrom și Romgaz au aprobat o investiție de 4 mld. € în proiectul Neptun Deep.  România va deveni cel mai mare producător de gaze naturale din UE

Madalina Prundea
Absolventă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Departamentul de Limbi Moderne Aplicate din cadrul Facultății de Litere, Mădălina mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Au fost publicate REZULTATELE de la ora 22:44. Răsturnare de situație a voturilor! Cine e...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Simion se pregătește să blocheze alegerile. Reprezentanții AUR au primit ordin să nu semneze procesele...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
BREAKING | Avem primele cifre oficiale
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Rezultate oficiale alegeri prezidențiale 2024. Călin Georgescu îl ajunge din urmă pe Marcel Ciolacu, după...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Referedumul a trecut pragul şi poate fi considerat aproape validat /...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Exclusiv. Călin Georgescu: România e o colonie cu cetățeni sclavi
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Sănătatea mintală precară a fost legată de consumul de conținut negativ online